Bestial Records Home
Cosul de cumparaturi 0 produse in cos

Catalog Online
Accesorii
Alchemy Gothic
Bioworld
Body Jewellery
Cosmetice Stargazer
Echipament Militar
Imbracaminte
Muzică
Newrock
Ocazii
Plastic Head
Publicatii
Razamataz
Spiral
Tricouri/Hanorace neimprimate
Newsletter Aboneaza-te pentru a primi mailuri cu ultimele noutati:
Dezabonare newsletter




Istoria Bestial Records

BESTIAL RECORDS ia nastere in Timisoara in toamna anului 1996, la scurt timp dupa intrarea in vigoare a Legii Drepturilor de Autor (legea 8/1996). Primul produs lansat pe piata a fost materialul formatiei black metal NEGURA BUNGET, "ZIRNINDU-SA",  album ce s-a bucurat de vanzari importante inca din primele zile. Lansat in februarie 1997, acest prim produs al formatiei timisorene (primul de gen din Romania) avea sa atraga mai tarziu atentia casei de discuri americane Breath Of Night Records, care-l va edita pentru prima data pe CD. Trei luni mai tarziu avea sa fie lansat al doilea produs BESTIAL RECORDS, albumul de debut al formatiei aradene GRIMEGOD, "DREAMSIDE OF ME". Incadrat in zona gothic-doom depresiv, inregistrarea este definita "un indemn la sinucidere, o ora de muzica emotionala si suferinta, o calatorie in universul interior al visului". Datorita acestui album, GRIMEGOD este votata trupa anului 1997 in revista Heavy Metal Magazine, iar "Dreamside Of Me" este socotit albumul cu cea mai reusita coperta in acelasi an. In primavara anului 1997 Bestial Records se implica pentru prima data ca partener la organizarea unui concert: PsychoSymphony, Grimegod si Makrothumia (in Timisoara). Toamna anului 1997 aduce pe piata doua noi titluri lansate de BESTIAL RECORDS. Primul este debutul formatiei timisorene MAKROTHUMIA, "THE RIT OF INDIVIDUATION", un material progressive doom death, "o calatorie psihica in universul arhetipurilor inconstientului colectiv", urmat de primul material al constantenilor de la INTERITUS DEI, "LONELY WHITE IDOLS" - gothic doom atmosferic, un poem al mortii, o calatorie in timp pana in vremurile cand idolii pagani paseau pe solul istoriei. Publicul a primit foarte bine aceste lansari, astfel incat la sfarsitul lunii septembrie este lansat in cadrul festivalului Deva Rock Camp debutul formatiei locale DEIMOS, "INSANE". Plin de forta, incandescenta si brutalitate, "Insane" a fost cel mai agresiv album al momentului de pe piata romaneasca, reusind performanta de a fi socotit albumul anului 1997 in Heavy Metal Magazine.  In paralel BESTIAL RECORDS porneste si seria casetelor demo, prin care a cautat sa testeze reactia publicului la trupele tinere. Primul demo a fost lansat tot in luna septembrie: FUNERAL CEREMONY, "BY FEAR WE SUFFER" (gothic death/Dej). Sfarsitul anului 1997 aduce 4 albume noi in cadrul Targului International de Muzica din Bucuresti. Aveau sa fie lansate cu acest prilej: GOD, "FROM THE MOLDAVIAN ECCLESIASTIC THRONE" (o formatie gothic doom din Iasi, cu un puternic mesaj crestin, formatie ce castigase recent prima pozitie la festivalul Top T Buzau; datorita acestui album GOD este votata cea mai tare trupa new comer in 1997, in Heavy Metal Magazine), ARCHAOS, "VESTES TERRAE" (primul album ambiental din Romania, debutul acestei formatii bucurestene adepta a spiritualitatii arhaice mediteraneene), GOTHIC, "TOUCH OF ETERNITY" (primul album al formatiei din Petrosani, un material gothic-doom osciland intre tristete si speranta, o adanca rascolire a chinurilor personale) si AGATHODAIMON, "TOMB SCULPTURES" (un produs inedit al acestei trupe germane de black metal, care a avut in componenta un vocal roman, o editie limitata la 1000 de casete, epuizate intr-un timp extrem de scurt). In primele saptamani ale anului 1998 se pun bazele filialei din Bucuresti a Bestial Records si este lansat al doilea album GRIMEGOD, "THE DARKSIDE (PAIN IN ANOTHER DIMENSION)", iar in primavara este continuata seria casetelor demo cu formatia craioveana AVATAR, demoul "HOLY INFECTION" venind firesc in urma interesului manifestat de public fata de aceasta trupa. La scurt timp avem parte de o noua dubla lansare: DIES IRAE, "GARGOYLES" (black metal) si ABIGAIL, "SONNETS" (gothic doom). De precizat ca si aceste doua formatii din Bucuresti se aflau la debutul discografic. Datorita vanzarilor bune din afara tarii, in 1998 Bestial Records porneste si o serie de licentieri, primul material fiind unul de death-black din Cehia - AVENGER, "SHADOWS OF THE DAMNED". Spre toamna iese pe piata o noua serie de albume. CLONE, "PHOBOS LAB" este primul album industrial metal de pe piata romaneasca, aceasta formatie din Deva surprinzand la fiecare concert audienta prin spectacolul scenic. Datorita acestui album, CLONE  este votata cea mai tare trupa new comer in 1998, in Heavy Metal Magazine. Urmeaza SERENITY cu "THE NAME", debutul doom metal al acestei formatii bucurestene. Sfarsitul anului aduce doua noi albume de rezistenta: noul material NEGURA BUNGET, "SALA MOLKSA" (pentru care NEGURA BUNGET este votata trupa anului in Heavy Metal Magazine) si al doilea album GOD, "SUBLIME", lansat la Targul International de Muzica de la Bucuresti, din 1998. 1999 aduce pe piata romaneasca 3 noi licente BESTIAL RECORDS; de la Solstitium Records Germania se licentiaza FORBIDDEN SITE, "STURM UND DRANG" (o formatie franceza de gothic black metal, des comparata cu Cradle Of Filth) si HELHEIM, "AV NORRON AETT" (viking black metal norvegian), iar cu sprijinul revistei maghiare Mare Tenebrarum apare selectia MARE TENEBRARUM COMPILATION, material pe care au fost incluse 10 din cele mai bune formatii din Ungaria. In ce priveste productia proprie, anul 1999 debuteaza cu al doilea album ARCHAOS, "THE LAND/LOVE OBSESION", produs ce marcheaza o noua directie muzicala a formatiei: goth dark wave. Castigatoare a editiei 1998 a festivalului Top T Buzau, formatia bucuresteana KRATOS inregistreaza si lanseaza primul album, "LOOKING BEHIND THE MIRROR", o noua aventura pe taramul gothic doom. Din Deva un nou experiment iese in evidenta: ATYS, "IN DARKNESS/IN LIGHT", un album experimantal black metal proaspat si agresiv. Gratie acestui album, ATYS este votata cea mai tare trupa new comer in 1999 in Heavy Metal Magazine. Sfarsitul anului 1999 prilejuieste lansarea unor titluri noi: KORRUPTION, "SLAVES OF DARKNESS" - death metal brutal, albumul baietilor din Miercurea Ciuc fiind premiul oferit de Bestial Records la editia 1998 a festivalului "Constelatii Rock" (Ramnicu Valcea). Castigatori ai ultimei editii a festivalului Metalfan (Bucuresti), ICON OF SIN (doom death, Bucuresti) si ANGUISH (death metal, Targoviste) lanseaza sub marca Bestial Records o caseta demo split. 2000 este un an al revenirilor in forta, an in care Bestial Records a scos noi albume ale formatiilor care au avut succes in anii precedenti. GRIMEGOD lanseaza cel de-al treilea album, "WITH BROKEN WINGS", un material ce impinge la extrem emotiile, starea depresiva, durerea sufleteasca, material votat ca albumul anului  2000 in Heavy Metal Magazine, precum si cel cu cea mai reusita coperta in acelasi an.Tot la al treilea album se afla si ARCHAOS, care, cu "CENTURIES OF OBEDIENCE" propune auditoriului un nou experiment: o opera dark-wave. La doi ani dupa demo, AVATAR lanseaza primul album: "THE ALCHEMIST", produs in care fazele death metal sunt combinate cu black si progressive, album ce aduce trupei AVATAR titlul de cea mai tare trupa new comer in 2000 in Heavy Metal Magazine. Un spectaculos album au reusit NEGURA BUNGET, care pun in vanzare "MAIASTRU SFETNIC" (pentru care NEGURA BUNGET este votata a doua oara trupa anului in Heavy Metal Magazine) si se reediteaza "FROM TRANSILVANIAN FOREST", material aparut in 1995 sub titulatura WICCAN REDE (prima denumire a formatiei Negura Bunget), material lansat in editie limitata - 345 casete. In mai 2000 se organizeaza primul concert 100% sub egida Bestial Records: Avatar/Grimegod/Irkalla/Vokodlok in Timisoara. Un alt produs original este lansat in toamna lui 2000: RA, "GENIU PUSTIU", un proiect dark-ambient al lui Andrei Rusu (fost vocal in Agathodaimon). Din strainatate sunt achizitionate doua noi licente: VEILED ALLUSIONS, "A CURIOUS DIMENSION" (dark-ambient, Norvegia) si LUX OCCULTA, "MY GUARDIAN ANGER" (black metal pagan, Polonia). Spre sfarsitul anului si filiala Bucuresti a Bestial Records se implica in organizarea unor concerte pe plan local. Sub egida Metal Under Moonlight au loc in clubul "Le Nnoir" din Bucuresti primele 3 concerte: Comandorul Hoisan/Marsyas/Kratos (I), In Bitterness/Onderah/Negura Bunget (II) si Hathor/Voices Of Silence/Indian Fall (III). 2001... Anul in care este lansata revista BESTIAL METAL. Serile Metal Under Moonlight merg mai departe cu un ultim concert in clubul "Le Nnoir": Vokodlok/Graven/Negura Bunget (IV). Cu o noua componenta, INTERITUS DEI revine pe scena metal cu "THE END OF REVELATION", album caruia critica de specialitate i-a atribuit o etichetare originala (eclectic metal) si datorita caruia INTERITUS DEI este votata trupa anului 2001 in Heavy Metal Magazine. La 4 ani de la albumul de debut DEIMOS revine in centrul atentiei cu "DEATH SQUAD", o noua mostra de brutalitate death metal, material care, la fel ca precedentul, a fost socotit albumul anului in Heavy Metal Magazine.  Un nou concert BESTIAL RECORDS are loc in aprilie 2001: Dian/Grimegod in Timisoara. Dintre trupele underground se remarca DISINTER, trupa careia BESTIAL RECORDS ii lanseaza demoul "NATIVITY". Albumul acestei formatii din Alba Iulia este o combinatie grea de gothic si death metal. Sfarsitul verii si pana toamna tarziu au loc serile Metal Under Moonlight in clubul "La Grande Maguy" din Bucuresti. Cele 6 concerte din perioada august-octombrie au fost: Marsyas/Kratos (V), False Reality/Makrothumia (VI), Dust (VII), Marsyas/Thunderstorm (VIII), Dirty Shirt (IX) si Negura Bunget (X). Anul se incheie cu un nou album si cu o noua licenta. DIVINE MUZAK, "EN-TRANCE" este un material de referinta in zona minimalistic dark ambient, proiect nascut cu putin timp in urma, in Bucuresti. Deoarece avusese un concert spectaculos in Romania la festivalul Deva Rock Camp, BESTIAL RECORDS licentiaza pe caseta albumul formatiei sarbe de black metal MAY RESULT, "TMINA". 2002 este anul reeditarilor deoarece, din pacate, nimic important nu a meritat a fi luat in calcul. 2003 insa incepe fulminant: NEGURA BUNGET, "'N CRUGU BRADULUI", al patrulea album al timisorenilor, adepti ai spiritualitatii arhaice dacice, album lansat la Timisoara in martie, in cadrul turneului East European Domination Tour (organizat in Romania de BESTIAL RECORDS), concert la care au mai participat Vokodlok (Arad), Merrimack (Franta) si Krieg (SUA). Cu ocazia festivalului Studio Rock Open Air din Bucuresti, in mai 2003 debuteaza la Bestial Records MARSYAS, cu "LONELY TEARS". Un album gothic metal plin de tristete nesfarsita si de singuratate inlacrimata, sperante prabusite, goliciune sufleteasca, intuneric, amintiri dureroase, disperare, toate acestea se regasesc pe primul album al formatiei bucurestene MARSYAS. Tot din Bucuresti a provenit urmatoarea achizitie a casei noastre de discuri: DINUMBRA. Albumul de debut, "DINUMBRA", a fost lansat cu ocazia festivalului Top T Buzau si cuprinde 9 compozitii psychedelic gothic industrial de prima clasa. In ce priveste licentierile, Bestial Records achizitioneaza de la Beauty Of Pain Prod dreptul de a lansa in format de caseta audio albumul de debut al formatiei black metal aradene VOKODLOK, "MASS MURDER GENESIS".  2004 - cel de-al saptelea an de teroare metalica bestiala in Romania! Un nou an rezervat reeditarilor; in luna aprilie este relansat AVATAR, "THE ALCHEMIST", in varianta de CD de data aceasta (editie de colectie limitata la 111 exemplare), in timp ce primele trei albume NEGURA BUNGET sunt relansate pe suport de caseta audio si CD, varianta de CD fiind prezentata si sub forma de de box-set, editie de lux, cu un design nou si un poster bonus. De mentionat ca doua din cele trei reeditari ("ZIRNINDU-SA" si "SALA MOLKSA") beneficiaza de aceasta data de un sunet imbunatatit, ambele albume fiind remasterizate. Primul material in zona power-heavy metal lansat de BESTIAL RECORDS este albumul secund al formatiei MAGICA. "LIGHTSEEKER" iese pe piata la inceputul lunii noiembrie, avand parte de o dubla lansare: la Constanta si la Bucuresti (sub egida serilor Metal Under Moonlight - XIII).  Tot sub emblema Metal Under Moonlight sunt organizate in Club A Bucuresti concertele: Marsyas/Let Me Dream-Finlanda (XI), turneul DinUmbra/Womb Of Maggots-Grecia (XII - turneu intins pe 3 orase si avand urmatoarele trupe de deschidere: Black Flag si EQM in Bucuresti, Fade si EQM in Taboo Club Arad, Zero Grade Celsius si Cryptal in Stage Club Sibiu, acest concert fiind organizat cu sprijinul Metalurgia FM), plus Mourning Winter/Negura Bunget (XIV). Anul se termina spectaculos cu concertul din 13 decembrie: Acoustic Eternity la Timisoara (club The Note) - proiectul acustic al fratilor Cavanagh din Anathema (Marea Britanie). 2005 porneste cu un nou concert Metal Under Moonlight (XV): Bolthard/Colt 44/Avskild/Suicidal Angels (Grecia), in ianuarie, in Club Underworld Bucuresti. Este momentul in care incepe si parteneriatul cu firma Metalhead. In martie, in cel mai mare concert organziat de BESTIAL RECORDS, au cantat la Timisoara cea mai cunoscuta formatie portugheza - Moonspell - si cea mai veche trupa de black metal din Grecia - Rotting Christ. Concertul a avut loc in Sala Olimpia din Timisoara, in fata a 1500 de spectatori, o zi mai tarziu Rotting Christ sustinand un recital si la Bucuresti, in Club Underworld, in cadrul serilor Metal Under Moonlight (XVI), avand in deschidere trupe de elita din undergroundul romanesc si grecesc: Bolthard/Hathor/DinUmbra/Korruption, plus Ravencult (Grecia).  Alte doua editii Metal Under Moonlight (XVII si XVIII) au loc in Bucuresti, pe 19 aprilie (Bolthard/Grimegod/L.O.S.T. concertand in fata a 150 spectatori in Club Underworld) si pe 21 iunie (Bolthard si Necrovile concertand alaturi de Cerebral Turbulency/Cehia). In a doua jumatate a anului serile Metal Under Moonlight se muta in Club Viking din Bucuresti, concertele sezonului fiind in numar de trei: Gothic/L.O.S.T. (5 august, editia a XIX-a), Negura Bunget/Sphera Noctis (15 septembrie, editia a XX-a) si Pungent Stench/Leprosy Abscess/Disentomb (un regal death metal cu cele mai tari trupe de gen din Austria, Romania si Republica Moldova - 14 octombrie, editia a XXI-a). De mentionat ca ultimele doua concerte s-au desfasurat cu casa inchisa, biletele fiind epuizate inaintea inceperii concertului. In 2006 organizam in martie un ultim concert in Club Viking (clubul avea sa se inchida la sfarsitul acelei luni, concertul de adio fiind cu Stone Fixion), insa parteneriatul cu Metalhead va continua intr-o noua locatie: Club Old School. Aici prezentam in luna martie doua evenimente cu totul aparte: pentru prima data trupa Opera IX (black metal, Italia) avea sa cante in Romania, gratie colaborarii dintre Bestial Records si Metalhead, iar la mijlocul lunii prezentam publicului amator de muzici neconventionale un nou proiect. Este momentul in care pornim seria concertelor de dark-ambient, intitulata "Sleepless Dimension", primele trupe invitate fiind Raison D'Etre (Suedia), Discordless si Narkoleptik.  Dupa o pauza de un an si jumatate BESTIAL RECORDS revine pe piata cu un nou album: MY SHADOW, "NONEXISTENCE", materialul de debut al acestei trupe nou aparuta in zona gothic-black metalului. Noua formatie semnata de Bestial Records provine din Timisoara si a crescut destul de repede, albumul fiind imediat bine primit de public. In decembrie 2006 Bestial Records a deschis un nou magazin in Timisoara: str. Brasov nr 6.  2007 incepe cu sustinerea formatiei grecesti Inactive Messiah intr-un turneu in luna mai, turneu ce a cuprins patru orase din Romania: Pitesti, Bucuresti, Iasi, Buzau. In vara acestui an este aleasa o noua formatie timisoreana pentru o colaborare viitoare: STACCATO. Incadrata in zona extreme power metal, Staccato lanseaza cu ajutorul Bestial Records un model de tricou, luandu-se in calcul pe viitor si producerea unui prim album. Aniversarea a 10 ani de Bestial Records are loc in Bucuresti, pe 28-29 septembrie, in ceea ce noi am numit BESTIAL METAL FEST. Este primul eveniment Bestial Records facut in Live Metal Club din Bucuresti, cele 10 trupe invitate fiind exclusiv dintre cele care au scos cel putin un album cu Bestial Records: God, Abigail, Kratos, DinUmbra, Magica, Negura Bunget, Grimegod, Dies Irae, Avatar, Korruption. Cu aceasta ocazie am lasat si compilatia dubluCD BESTIAL ROMANIAN METAL. 500 de spectatori au asistat la acest festival, in fiecare seara, cei prezenti avand si ocazia de a vizita si "Targul de metale", prima expozitie cu vanzare 100% de CDuri, tricouri si DVDuri metal din Romania.   2008 a consemnat un nou turneu Metal Under Moonlight (editia a XXIII-a, concerte in Petrosani, Bucuresti si Craiova), formatiile invitate fiind Grimegod si Crossover (black metal, Grecia). In primele doua concerte a deschis Overgarven (death, Grecia), iar la Bucuresti au fost invitati si Krepuskul (black experimental, Cluj). Bestial Records sunt prezenti cu standul la multe concerte si festivaluri in Romania si continua colaborarea cu firme puternice de imbracaminte si incaltaminte rock (Alchemy Gothic, New Rock), dar se vor semna si contracte noi cu prestigioase firme de profil, precum Bioworld, Razamataz, Spiral, Hall Of Sermon. Gratie parteneriatului cu Rocris Disc, spre sfarsitul anului luam in distributie CDuri Peaceville Records.   Incepem 2009 cu un nou contact: avem in plan inceperea unei colaborari cu Prophecy Records (Germania). De-a lungul acestui an ne veti gasi din nou cu standul la cele mai importante concerte din Romania.   Titus Constantinescu – distribuitor Bestial Records 


© 2009 Solutie Hermes 2.9, dezvoltat de DWD si sub acoperire Underclick